fbpx

Ce poți să faci cu rochia de mireasă după nuntă?

Share on facebook
Facebook
Share on pinterest
Pinterest
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Rochia de mireasă perfectă o visezi încă din copilărie, știi deja cum va arata, ce te avantajează și deja cunoști majoritatea magazinelor care pot să îți îndeplinească visul. Însă, vei avea ocazia să o porți numai o singură zi.

Bănuim că nu mai dorești să porți rochia de mireasă după eveniment, sau poate o vei purta doar la ședința foto de după nuntă. Așadar, să vedem ce poți face mai exact cu rochia  de mireasă după ce nu mai ai nevoie de ea.

1. Să o păstrezi.

Dacă ești o fire mai romantică, atunci nu vei dori să scapi de ea cu una cu două. O poți păstra ca fiind cea mai frumoasă amintire a celei mai perfecte zile din viața ta. Cu siguranță, dacă ai luat decizia să păstrezi rochia de mireasă atunci speri că poate fiica ta va dori să o poarte în ziua nunții ei și astfel să pornești o tradiție care să se transmită din generație în generație.

2. Să o vinzi.

Dacă nu ai nevoie de suveniruri care să îți amintească de ziua nunții tale, fiindu-ți suficiente videoclipurile și fotografiile realizate în ziua voastră specială, atunci o soluție bună este să o vinzi. În acest fel vei putea recupera investiția inițială, cel puțin o parte, și să faci o altă mireasă fericită că a putut cumpăra o rochie frumoasă la preț redus.

Pe rețelele de social media sau pe site-urile de vânzări poți să găsești numeroase grupuri de profil sau chiar să compui tu un anunț drăguț și să pui rochia la vânzare pe Olx. Însă, înainte de a o vinde, asigura-te că ai dus-o la curățătorie și nu are defecte care să îi strice calitatea și farmecul.

3. Să o împrumuți.

Prietena ta are aceleași gusturi că tine? I-a plăcut la nebunie modelul de rochie de mireasă pe care l-ai purtat în ziua nunții? Ei bine, poți să o faci fericită și să îi oferi rochia la care visează și ea. Până la urmă, se va putea îndeplini tradiția de a purta ceva nou, ceva albastru, ceva vechi și ceva împrumutat.

Pentru a nu semăna foarte tare, rochia de mireasă poate fi ajustată, eventual să i se adauge în talie o panglică brodată, dacă nu a avut iar astfel se poate transforma într-o rochie de mireasă cu design nou.

4. Să îi oferi un scop nou.

Dacă ți-a plăcut nespus de mult modelul rochiei de mireasă atunci o vei mai putea folosi și la alte ocazii. De exemplu, poți să o vopsești sau să îi adaugi diverse accesorii colorate. Desigur, dacă este o rochie de mireasă scurtă atunci vei putea să o transformi după bunul plac. Dacă nu, poți să o duci la croitorie și să o scurtezi, să îi oferi o nouă utilizare și un nou scop.

5. Să o folosești pentru Trash the dress sau Afterwedding.

Este o nouă oportunitate pentru a-i oferi un scop în plus rochiei de mireasă. Poți să contractezi o ședință foto în Iași, o ședință foto trash the dress unde să te simți în largul tău și să îți creezi un album foto exact așa cum ai visat.

Dacă vrei să îi oferi un scop nou rochiei de mireasă atunci trebuie să te gândești la acest aspect încă de dinainte să aloci bugetul. Multe mirese iau în considerare faptul că vor purta rochia doar o singură zi și nu alocă un buget foarte mare în acest scop. Alte mirese, dimpotrivă, doresc să fie cele mai frumoase și mai apreciate în cel mai special moment al vieții lor.

Indiferent de ce alegi să faci cu rochia de mireasă cel mai important este să îți îndeplinească toate dorințele și să faci ceea ce simți tu că este mai bine fără să regreți la final. Nu uita că poți cumpăra rochia de mireasa de la Elite Mariaj.

Vezi cum arată fotografiile noastre!

Citește și alte articole

Abonează-te la newsletter

Lasă un răspuns