Nunțile și copiii – Ceremonia religioasă și petrecerea de nunta

Share on facebook
Facebook
Share on pinterest
Pinterest
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn

Nunta este un eveniment dedicat atât adulților cât și copiilor. Fie că sunt ai voștri ori ai invitaților, nu puteți ignora prezența lor. Copiii sunt plini de energie și vor găsi repede motive de joacă. Cu sau fără permisiunea adulților își vor consuma energia. Dar, mai ales dacă sunt mai puțini copii prezenți la eveniment, ei se pot plictisi foarte repede. Mai ales dacă părinții îi țin lângă ei pe toată durata ceremoniei pentru a nu deranja, atunci în mod sigur cei mici se vor plictisi și vor începe să fie nerăbdători ca toată ceremonia să ia sfârșit. Părinții, cu siguranță nu își vor dori să plece mai devreme, poate chiar înainte de a tăia tortul de nuntă, doar pentru că odrasla lor nu mai are răbdare să stea.
Un copil plictisit va fi și mai greu de convins să stea cuminte sau să aibă răbdare încă puțin până când părinții își duc la îndeplinire obligațiile în calitate de invitați. Dar, pentru a remedia o astfel de situație, există câteva soluții pentru a te asigura că cei mici nu se plictisesc și părinții vor putea să profite din plin de o seară de petrecere.

Implicarea copiilor la cununia religioasă

La cununia religioasă poți să oferi sarcini celor mici. De exemplu, fetițele vor putea arunca petale de flori peste care să calce mireasa, iar băieții pot fi responsabili să țină pernuța cu verighete. O astfel de sarcină scurtă poate să fie justificată de o poveste și să le spuneți cât de important este acest lucru pentru desfășurarea ceremoniei. Dacă nu vor să participe atunci asigurați-vă că sunt pregătite câteva jucării care să îi mențină pe micuți ocupați.
Este de așteptat ca un copil mic să nu reziste la ceremonia religioasă și nu este un moment bun ca tocmai atunci când spuneți ,,da” unul dintre copii să izbucnească în plâns. Dacă sunt copiii voștri atunci desemnați pe cineva care să se ocupe de ei, să îi plimbe sau pur și simplu să îi scoată din încăpere atunci când se plictisesc.

Idei pentru a-i distrage pe cei mici la petrecerea de nuntă

La petrecerea de nuntă, uneori pot fi prezenți foarte puțini copii și, atunci cel mai bine este să îi poziționezi lângă părinții lor. Dar, dacă sunt destul de mulți prichindei, atunci poți să le organizezi lor o masă separată. Gândește-te la un meniu diferit față de cel pentru adulți, eventual comandă doar jumătate de meniu întrucât cu siguranță nu vor putea mânca o farfurie mare cu 6 sarmale generoase așa cum le este servit adulților.
Și, pentru că nu doar adulții trebuie să fie întâmpinați corespunzător la restaurant oferă-le o băutură răcoritoare cu umbreluțe colorate sau un pahar de lapte cu o prăjitură.
Masa copiilor trebuie să arate identic cu cea a adulților sau poate să fie decorată într-un mod mai vesel, cu o față de masă din hârtie pentru a evita accidentele nedorite sau care să poată fi folosită pentru a desena după ce au terminat de mâncat. Poți să confecționezi cărți de colorat cu tematica de nuntă pentru a le oferi mai multă ocupație.
Părinții, cu siguranță vă vor mulțumi pentru grijă avută față de cei mici. De asemenea, ar fi interesant că micuții să găsească pe masa lor niște surprize împachetate drăguț care să le sporească entuziasmul și să le păstreze interesul activ. Micile surprize pot fi identice deoarece în acest mod nu vor există supărări că un alt copil are un dar mai frumos.

Surprizele pentru cei mici – un musthave

Surprizele pot fi adaptate vârstei lor, iar printre cele mai apreciate se numără sticluțele cu baloane de săpun, acadelele colorate, jocurile de societate, cărțile de colorat și creioanele colorate etc. Dacă le oferi dulciuri atunci interesează-te mai întâi de la părinți dacă au voie sau au anumite restricții. Dacă nu știi sigur, atunci este mai bine să le oferi niște jocuri sau jucării cu ajutorul cărora să își umple timpul.
Pe lângă persoana desemnată să aibă grijă de ei în timpul evenimentului, o altă idee bună este să angajezi un clovn. Acesta poate să îi distreze, să îi picteze pe față și să le modeleze baloane. Cu siguranță clovnul va deveni atracția principală a petrecerii și părinții se vor putea distra fără să își facă probleme că micuții se vor plictisi și vor trebui să plece mai devreme din mijlocul petrecerii.
Așadar, poți să le creezi și celor mici un eveniment care să fie pe placul lor și nu se vor plictisi. Pe lângă acest lucru și părinții vor fi mulțumiți și vor aprecia acest gest.

Te-ar mai putea interesa și ce alegeri să faci în privința restaurantelor de nuntă. Articolul este aici.

Citește și alte articole

Abonează-te la newsletter

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *